Acţiunilor companiilor chineze din domeniul tehnologiei au înregistrat vineri noi scăderi, iar indicele Bursei din Hong Kong a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele aproape zece luni, după ce autorităţile de la Beijing au emis marţi un set masiv de reglementări pentru sectorul internetului, ceea ce a afectat încrederea investitorilor, transmite Reuters.

Unele companii listate la Bursele din China şi Hong Kong au pierdut săptămâna aceasta peste 650 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, investitorii fiind îngrijoraţi că şi alte sectoare ar putea fi reglementate suplimentar.

Săptămâna aceasta, indicele Hang Seng al Bursei de la Hong Kong a scăzut cu 5,8%, cel mai semnificativ declin de la panica provocată de pandemie, în martie 2020. Şi pieţele bursiere din Shanghai înregistrează scăderi, iar yuanul s-a depreciat.

„Nu este doar un motiv de îngrijorare, ci mai multe, iar investitorii îţi reduc expunerea la China. Aproape în fiecare zi vin ştiri negative de la Beijing, ceea ce dă impresia că nu se întrevede un sfârşit”, a apreciat Dave Wang, manager de portfoliu la Nuvest Capital în Singapore.

/www.agerpres.ro/

Lasă un răspuns