20.3 C
Hong Kong
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăBeijingChina vrea să construiască spre Hong Kong o linie de tren Maglev...

China vrea să construiască spre Hong Kong o linie de tren Maglev care să permită viteze de până la 600 km/h

-

China plănuiește să construiască o linie de tren cu sustentație magnetică între orașele Guangzhou (Canton) și Hong Kong, iar vitezele maxime ar putea fi de 600 km/h. Între cele două orașe sunt 142 km și deja există trenuri de mare viteză ce străbat distanța în 53 de minute, dar noile trenuri Maglev ar reduce timpul la 20 de minute, scrie Bloomberg.

Trenurile ar rula via Shenzen care se află la 40 km de Hong Kong și 102 km de Canton. Planul face parte dintr-o strategie chineză de dezvoltare pe următorii 15 ani a regiunii denumită ”Greater Bay Area” care include și orașele Hong Kong și Macao. China a luat o serie de măsuri care să limiteze independența orașului Hong Kong, iar când primul tren de mare viteză a ajuns acolo, momentul a fost considerat simbolic, dar și controversat.

China lucrează de câțiva ani la un concept de tren Maglev care să atingă 600 km/h și la proiect participă Southwest Jiaotong University, China Railway Group și CRRC Corporation, compania care produce trenurile chineze de mare viteză.

În prezent, cel mai rapid tren din lume atinge 431 km/h însă rulează doar câteva minute cu peste 400 km/h, fiind vorba de un tren Maglev, la Shanghai. Aceste trenuri nu au contact direct cu șina, forțele de frecare fiind reduse, putând fi atinse viteze uluitoare. Trenurile avansează datorită unor câmpuri magnetice puternice, dar costurile de implementare sunt foarte mari. Trenurile „levitează” la câțiva centimetri de sol. Costurile de construcție ating câteva zeci de milioane de dolari/km și chiar pot trece de 100 milioane/km, sume enorme la care foarte puține țări s-ar „înhăma”.

mai mult la   /economie.hotnews.ro/

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

Descoperă mai multe la Hong Kong ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura